Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 2 mesaje ] 
Un text remarcabil: mesajul pentru Postul Mare 2010 
Autor Mesaj
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 06 Feb 2009, 17:59
Mesaje: 250
Locaţie: in Ecclesia Dei
Mesaj Un text remarcabil: mesajul pentru Postul Mare 2010
Sanctitatea Sa ne dăruieşte un mesaj absolut remarcabil: ne aminteşte, într-o formă concisă, câteva adevăruri tradiţionale pe care le uităm prea adesea.

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2010

“Dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Isus Cristos” (Romani 3,21-22)

Iubiţi fraţi şi surori,
În fiecare an, cu ocazia Postului Mare, Biserica ne invită la o revizuire sinceră a vieţii noastre în lumina învăţăturilor evanghelice. În acest an aş dori să vă propun câteva reflecţii referitoare asupra temei vaste a dreptăţii, plecând de la afirmaţia paulină: “Dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Isus Cristos” (Romani 3,21-22).

Dreptatea: “dare cuique suum”
Mă opresc în primul rând asupra semnificaţiei termenului “dreptate”, care în limbajul comun implică “a da fiecăruia ce este al său – dare cuique suum“, după cunoscuta expresie a lui Ulpiano, jurist roman din secolul al III-lea. În realitate, însă, o astfel de definiţie clasică nu precizează în ce constă acel “al său” care trebuie asigurat fiecăruia. Acel lucru de care omul are mai multă nevoie nu poate să îi fie garantat prin lege. Pentru a se bucura de o existenţă în deplinătate, îi este necesar ceva mai intim care poate să îi fie acordat numai în mod gratuit: putem spune că omul trăieşte din acea iubire pe care numai Dumnezeu i-o poate comunica, creându-l după chipul şi asemănarea sa. Sunt cu siguranţă utile şi necesare bunurile materiale – Isus însuşi s-a preocupat să vindece bolnavii, să sature mulţimile care îl urmau şi cu siguranţă condamnă indiferenţa care şi astăzi constrânge sute de milioane de fiinţe umane la moarte prin lipsa de hrană, de apă şi de medicamente -, dar dreptatea “distributivă” nu îi dă fiinţei omeneşti acel tot “al său” care i se cuvine. Ca de pâine şi mai mult decât de ea, el are într-adevăr nevoie de Dumnezeu. Scria Sfântul Augustin: dacă “dreptatea este virtutea care distribuie fiecăruia ce este al său… nu dreptatea omului este cea care îl îndepărtează pe om de adevăratul Dumnezeu” (De civitate Dei, XIX, 21).

De unde vine dreptatea?
Evanghelistul Marcu relatează următoarele cuvinte ale lui Isus, care se încadrează în dezbaterea de atunci referitor la ceea ce este pur şi ceea ce este impur: “Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur… Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies gândurile rele ” (Marcu 7,14-15.20-21). Dincolo de chestiunea imediată referitoare la mâncare, putem să întrezărim în reacţia fariseilor o ispită permanentă a omului: aceea de a identifica originea răului într-o cauză exterioară. Multe dintre ideologiile moderne au, studiindu-le bine, această premiză: deoarece nedreptatea vine “din afară”, pentru ca să domnească dreptatea este suficient a îndepărta cauzele exterioare care împiedică punerea în ei practică. Acest fel de a gândi – atrage atenţia Isus – este naiv şi miop. Nedreptatea, rod al răului, nu are rădăcini în mod exclusiv exterioare; are originea în inima omului, unde se găsesc germenii unei misterioase convieţuiri cu răul. O recunoaşte cu amar Psalmistul: “Iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Psalm 51,7). Da, omul este făcut fragil de un impuls profund, care îl răneşte în capacitatea de a intra în comuniune cu celălalt. Deschis prin natură la liberul flux al împărtăşirii, simte înlăuntrul său o stranie forţă de gravitaţie care îl face să se închidă în sine însuşi, să se afirme deasupra şi împotriva celorlalţi: este egoismul, consecinţă a păcatului originar. Adam şi Eva, seduşi de minciuna Satanei, luând misteriosul fruct împotriva poruncii dumnezeieşti, au înlocuit logica încrederii în Iubire cu aceea a suspectării şi a competiţiei; logica primirii, a aşteptării cu încredere de la Celălalt, cu aceea plin de anxietate a acaparării şi a acţionării de la sine (cf. Facere 3,1-6), experimentând ca şi rezultat un sentiment de nelinişte şi de incertitudine. Cum poate omul să se elibereze de acest impuls egoist şi să se deschidă iubirii?

Dreptatea şi Sedaqah
În inima înţelepciunii lui Israel găsim o legătură profundă între credinţa în Dumnezeu care “scoate din pulbere pe cel sărac” (Psalm 112,7) şi dreptatea faţă de aproapele. Însuşi cuvântul cu care este indicată în ebraică virtutea dreptăţii, sedaqah, o exprimă foarte bine. Într-adevăr Sedaqah înseamnă, pe de o parte, acceptarea deplină a voinţei Dumnezeului lui Israel; pe de altă parte, echitatea faţă de aproapele (cf. Ieşire 20,12-17), în mod special faţă de cel sărac, de străin, de orfan şi de văduvă (cf. Deuteronom 10,18-19). Cele două semnificaţii sunt legate însă, pentru că a da săracului, pentru israelit, nu este altceva decât a da în contraschimb ceea ce datorează lui Dumnezeu, care a avut milă de mizeria poporului Său. Nu întâmplător dăruirea lui Moise a tablelor Legii, pe muntele Sinai, are loc după trecerea Mării Roşii. Ascultarea Legii, aşadar, presupune credinţa în Dumnezeu care cel dintâi a “ascultat plângerea” poporului Său şi s-a “pogorât să-l izbăvească din mâna Egiptenilor” (cf. Ieşire 3,8). Dumnezeu este atent la strigătul celui nefericit şi ca răspuns cere să fie ascultat: cere dreptate faţă de cel sărac (cf. Sirah 4,4-5.8-9), cel străin (cf. Ieşire 22,20), faţă de sclav (cf. Deuteronom 15,12-18). Pentru a intra în dreptate este de aceea necesar să ieşim din acea iluzie a auto-suficienţei, din acea stare profundă de închidere, care este originea însăşi a nedreptăţii. Este nevoie, cu alte cuvinte, de o “ieşire” mai profundă decât aceea pe care Dumnezeu a făcut-o cu Moise, o eliberare a inimii, pe care doar cuvântul Legii nu poate să o realizeze. Există deci pentru om speranţă de dreptate?

Cristos, dreptatea lui Dumnezeu
Mesajul creştin răspunde în mod pozitiv la setea de dreptate a omului, aşa cum afirmă apostolul Pavel în Scrisoarea către Romani: “Dar acum, în afară de Lege s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu… prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire, fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Cristos Isus. Pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispăşire, prin credinţa în sângele Lui” (Romani 3,21-25).
Care este deci dreptatea lui Cristos? Este înainte de toate dreptatea care vine din har, unde nu omul este cel care repară, cel care se vindecă pe sine însuşi şi pe ceilalţi. Faptul că “ispăşirea” are loc în “sângele” lui Isus înseamnă că nu sacrificiile omului sunt cele care îl eliberează de greutatea păcatelor, ci gestul de iubire al lui Dumnezeu care se deschide până la extrem, până la a face să treacă asupra sa “blestemul” care se cuvine omului, pentru a-i transmite în schimb “binecuvântarea” care se cuvine lui Dumnezeu (cf. Galateni 3,13-14). Dar aceasta ridică imediat o obiecţie: ce dreptate este acolo unde dreptul moare pentru cel vinovat şi vinovatul primeşte în schimb binecuvântarea care i se cuvine dreptului? Nu primeşte astfel fiecare contrariul a ceea ce este “al său“? În realitate, aici se deschide dreptatea divină, în mod profund diferită de cea omenească. Dumnezeu a plătit pentru noi în Fiul Său preţul răscumpărării, un preţ cu adevărat exorbitant. În faţa dreptăţii Crucii omul poate să se revolte, pentru că ea pune în evidenţă faptul că omul nu este o fiinţă autarhică, ci are nevoie de un Altul pentru a fi pe deplin el însuşi. A se converti la Cristos, a crede în Evanghelie, înseamnă în definitiv tocmai aceasta: a ieşi din iluzia autosuficienţei pentru a descoperi şi a accepta propria nevoie – nevoie de ceilalţi şi de Dumnezeu, exigenţa iertării Sale şi a prieteniei Sale.

Se înţelege atunci că credinţa este cu totul altceva decât un fapt natural, comod, evident: este nevoie de smerenie pentru a accepta că am nevoie ca un Altul să mă elibereze de “al meu”, pentru a-mi da în mod gratuit “al Său”. Aceasta are loc în mod special în Sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei. Datorită acţiunii lui Cristos, noi putem să intrăm în dreptatea “cea mai mare”, care este aceea a iubirii (cf. Romani 13,8-10), dreptatea celui care se simte în orice caz mai mult datornic decât creditor, pentru că a primit mai mult decât putea să se aştepte. Tocmai întărit de această experienţă, creştinul este împins să contribuie la formarea unor societăţi drepte, unde toţi să primească ceea ce este necesar pentru a trăi după propria demnitate de oameni şi unde dreptatea este însufleţită de iubire.

Iubiţi fraţi şi surori, Postul Mare culminează cu Triduum-ul Pascal, în care şi în acest an vom celebra dreptatea divină, care este plinătate de caritate, de dar, de mântuire. Fie ca acest timp penitenţial să fie pentru fiecare creştin un timp de autentică convertire şi de intensă cunoaştere a misterului lui Cristos, venit să împlinească toată dreptatea. Cu astfel de sentimente, împart din inimă tuturor Binecuvântarea Apostolică.

BENEDICTUS PP. XVI

_________________
"Nici revoluţionarii, nici inovatorii nu sunt adevăraţii prieteni ai poporului, ci tradiţionaliştii" (Sf Pius Pp X, Notre charge apostolique)

http://www.catehism.ro
http://studentiecatolica.ro/


18 Feb 2010, 10:39
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 05 Apr 2006, 01:12
Mesaje: 504
Locaţie: Bucuresti
Mesaj Re: Un text remarcabil: mesajul pentru Postul Mare 2010
LENT: CROSSING THE DESERT, ABANDONING OURSELVES TO GOD

VATICAN CITY, 18 FEB 2010 (VIS) - Yesterday, Ash Wednesday, Benedict XVI presided over the traditional penitential procession from the church of St. Anselm on the Aventine Hill to the Basilica of Santa Sabina where he celebrated Mass. The Pope received ashes from Cardinal Jozef Tomko, Titular of the basilica and then distributed ashes to the cardinals and bishops present as well as to various faithful.

In his homily, the Pope stressed that the "absolute certainty" of God's love sustained Christ during the forty days he spent in the Judean desert. "That long time of silence and fasting for him was a complete abandonment to the Father and to His plan of love. (...) Going into the desert (...) meant voluntarily exposing himself to the enemy's attacks, to temptation" (...) and "entering into battle with him on the open field, defying him without any weapon other than his infinite trust in the Father's omnipotent love".

"Adam was expelled from the earthly paradise, the symbol of communion with God", the pontiff said. "Now, in order to return to that communion and thus to eternal life we must pass through the desert, the test of faith. Not alone but with Jesus (...) who proceeds us and who has already conquered in the fight against the spirit of evil. This is the meaning of Lent, the liturgical time that, each year, invites us to renew our decision to follow Christ on the path of humility in order to participate in his victory over sin and death".

It is from this perspective that we understand the penitential sign of the ashes, the Holy Father explained. "Essentially, they are a gesture of humility that means: I recognize myself for what I am, a fragile creature made of earth and destined to return to the earth, but also made in the image of God and destined to return to Him. Dust, yes, but dust that is loved and shaped by His love (...) capable of recognizing His voice and responding to Him; free and thus also capable of disobeying, of giving in to the temptation of pride and self-sufficiency".

"Sin", Benedict XVI stated, "basically consists in disobeying God, in a lack of love. (...) The first act of justice is recognizing one's own iniquity (...) rooted at the heart of each person (...) An expression of penitence is only worthy in God's eyes if it is the sign of a sincerely repentant heart. (...) The true reward is not the admiration of others but friendship with God and the grace that derives from Him, the grace that gives peace and the strength to do good".

"In Christ's heart, at the center of His human and divine person, the entire drama of freedom was wagered in decisive and definitive terms. God brought His plan of salvation to its ultimate consequences, remaining faithful in His love even at the expense of delivering His only Son to death. (...) Thanks to Christ's action we can enter in to the "greater" justice, which is the justice of love".

"Lent enlarges our horizon, orients us toward eternal life (...) it makes us to understand the relativity of earthly goods and thus enables us to make the necessary renunciations, frees us to do good", the Holy Father concluded.
HML/ASH WEDNESDAY/SANTA SABINA


18 Feb 2010, 15:32
Profil
Afişează mesajele de la anteriorul:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 2 mesaje ] 


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Realizat cu phpBB © phpBB Group.
Design Vjacheslav Trushkin.
Translation/Traducere: phpBB România