Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 11 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2  Următorul
Summorum Pontificum, 1 an de activitate 
Autor Mesaj
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Summorum Pontificum, 1 an de activitate
Astăzi se împlineşte un an de activitate a documentului pontifical care încurajează celebrarea Liturghiei Tradiţionale a ritului roman. Acest mult aşteptat document a reaprins speranţele catolicilor tradiţionalişti din lumea întreagă, care au văzut în noul papă un restaurator al Bisericii. Pe de altă parte, a trezit o opoziţie din partea catolicilor modernişti care nu s-a mai petrecut de la Evanghelia Vieţii încoace, adică de 40 de ani. De exemplu, nu am găsit nici o traducere în limba română a celebrului Motu Proprio: principalele portaluri catolice de la noi se întrec în tăcere. Nimic pe pastoratie.ro. Nici mai bogata catholica.ro, în care întâlnim cuvântul papei cu ocazia Zilei Comunicaţiilor Sociale şi alte tot felul de chestii, nu oferă nici măcar la "Varia" vreo traducere a acestui document care va schimba, sper, în scurtă vreme, faţa Bisericii lui Cristos.

Ce putem spune, după doar un an de la intrarea în activitate, despre roadele acestui document ? Este, poate, prematur un bilanţ ? Sf. Părinte de pie memorie, Paul al VI-lea, a reuşit în cele din urmă să impună Evanghelia Vieţii, măcar la nivel oficial-declarativ. Va reuşi papa Benedict acelaşi lucru, cu Summorum-ul ? De atunci, a trecut o generaţie, iar reînnodarea legăturii rupte e mai grea o dată cu trecerea timpului. Nu lipsesc elemente pozitive: astăzi Liturghia Veacurilor este celebrată pe scară largă, evident mai largă decât în urmă cu 1-2 ani, în multe ţări (a noastră face, iarăşi, tristă excepţie). Brazlia, Peru, Filipine sunt ţări (printre altele) în care "Liturghia cu spatele la popor" cum îi zic moderniştii adună, din nou, mii de credincioşi, reaprinzând zelul credinţei în inimi ce păreau pustiite. Pelerinajul anual de la Chartres, una din multele acţiuni tradiţionaliste, doboară record după record şi nu este departe ziua (conform extrapolării unor date sociologice) în care adepţii tradiţiei catolice vor deveni majoritari printre practicanţii din secularizata Franţă. Reluarea deplinei comuniuni de către redemptoriştii transalpini este un succes direct al acestei iniţiative petrine, ca şi reluarea dialogului cu SSPX (Societate care s-a extins în peste 30 de ţări, cel mai mare succes pastoral fiind în Polonia. România, iarăşi, excepţie). Succes indirect este şi întărirea legăturilor cu patriarhul ecumenic, ca şi unele cuvinte de apreciere, în premieră în ultimii ani, din partea glacialei patriarhii ortodoxe de la Moscova. Dar, în mod evident, cel mai mare beneficiu l-a avut FSSP, prelatura aflată în pefrectă comuniune cu Scaunul Apostolic, care a găsit un câmp vast pentru misiunea sa specifică.

Aştept mult, în această direcţie, de la actuala vizită a Sanctităţii Sale în Franţa. Franţa a avut întotdeauna o importanţă specială în Biserică, atât prin faptul că e "fiica cea mare a Bisericii", dar şi prin secularismul, modernismul şi galicanismul ei, care a creat atâtea probleme în trecut Romei. Dacă Sf. Părinte se va face ascultat de către clerul catolic din Franţa, care e şi leagănul mişcării SSPX, atunci opoziţia faţă de Tradiţie a clerului din întreaga lume va ceda prin efect de domino. Vom vedea, să sperăm, cât mai curând.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


13 Sep 2008, 23:38
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
Miza Campaniei din Franţa e mare, iar fricţiunile ies la iveală chiar mai repede decât aş fi pariat.

Primatul Franţei despre Sf Parinte:

"Relaţiile papei cu episcopii nu sunt relaţii de la şef la angajat. El nu este CEO-ul unei corporaţii multinaţionale" care vine să viziteze o divizie naţională".

"Noi l-am întâmpinat şi l-am ascultat ca pe un frate care a venit să întărească credinţa celor împreună cu care lucrează şi cu care se află în comuniune."

"Noi suntem în relaţii de comuniune, de afecţiune, de colaborare. Când avem lucruri să-i spunem, îi spunem."

Aceste remarci, care nu vin de la Alexei al Moscovei, cum s-ar putea crede, ci de la Monseniorul Vingt-Trois, au fost spuse după o scurtă cuvântare a Sanctităţii Sale, în care a făcut apel la respectarea unor practici ale tradiţiei catolice, frecvent încălcate în diecezele din Franţa: preoţii nu trebuie să delege responsabilităţile lor specifice laicilor; preoţii au posibilitatea de a celebra atât Liturghia postconciliară cât şi Liturghia tradiţională, oricine, fără excepţie, trebuie să se poată simţi acasă în Biserică şi să nu fie rejectat (aluzie evidentă la greutăţile de tot felul pe care le întâmpină iubitorii tradiţiei).

Să sperăm că Sfântul Părinte a prevăzut dificultăţile misiunii sale în Franţa. Dacă studiem istoria conflictelor dintre Roma şi episcopatele naţionale, observăm că, de regulă, voinţa urmaşului lui Petru a prevalat. Există motive să credem că la fel va fi şi de această dată.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


15 Sep 2008, 16:16
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 04 Mar 2008, 00:15
Mesaje: 722
Locaţie: Alba Iulia
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
Inseamna ca s-a ajuns cam departe daca a fost in stare de astfel de declaratii. #-o
Imi puteti da niste referinte despre modificarile aduse prin CVII la liturghie?

_________________
Te Deum laudamus:
te Dominum confitemur.
Te aeternum Patrem
omnis terra veneratur


15 Sep 2008, 21:56
Profil YIM
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
sdcristian scrie:

Imi puteti da niste referinte despre modificarile aduse prin CVII la liturghie?


Subiectul e mult prea vast si offtopic: Summorum pontificum nu urmăreşte în nici un fel să îngrădească Liturghia postconciliară, ci să permită preoţilor să celebreze neîngrădit Liturghia preconciliară, spre beneficiul credincioşilor care doresc acest lucru.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


15 Sep 2008, 22:16
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
La împlinirea unui an de la intrarea în vigoare a decretului papal, Jose Castrillon card Hoyos, care prezidează comisia pontificală Ecclesia Dei, însărcinată cu supravegherea şi coordonarea punerii în practică a Summorum-ului, a ţinut o conferinţă. În alocuţiunea rostită, Eminenţa Sa, pe fondul unor aprecieri pozitive, a declarat că tradiţionaliştii din Biserică dovedesc o anumită nerăbdare şi că, deîndată ce cererile lor nu sunt satisfăcute imediat, ei merg "direct pe Internet şi postează plângerile lor". Aceşti oameni, în loc să fie recunoscători, au mereu noi pretenţii, sunt "insaţiabili, incredibili" şi "nu cunosc răul pe care îl produc Bisericii" a mai declarat cardinalul, făcând aluzie la SSPX, care a declarat în urmă cu câteva luni că permiterea litrughiei tradiţionale este un pas înainte, dar este insuficient pentru regularizarea legăturii cu Roma, mai fiind necesară o declaraţie doctrinară. Aceste luări de poziţie îmi sugerează că Roma consideră că a ajuns la limita rezonabilă a marjei de negociere. SSPX, deşi în spectaculoasă expansiune în ultimii ani, s-ar putea să ajungă cu spatele la zid: mulţi credincioşi îşi doreau doar liturghia tridentină, fără interpretarea documentelor CV-2 în spiritul tradiţiei, deoarece doctrina e mai puţin interesantă pentru majoritatea laicilor. Astfel, ei ar putea face pasul spre viaţa din dieceze, lăsându-i pe cei 4 episcopi SSPX "in partibus". Dar, mai mult ca sigur, cei 4 succesori ai Mons. Lefebvre realizează pericolul la care îşi expun Societatea, dacă ar forţa în continuare lucrurile.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


17 Sep 2008, 15:21
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
Ascultând chemarea locţiitorului lui Cristos, după numai un an de la Summorum, seminarişti şi preoţi din întreaga lume se pregătesc să oficieze după ritul venerabil al Bisericii romano-catolice. Iată imagini de la un seminar din SUA:
http://thenewliturgicalmovement.blogspo ... -mass.html

Să mai observăm că, recent, episcopul care arhipăstorea acest seminar a fost înaintat, primind importanta misiune de a conduce cel mai înalt tribunal pentru cauze matrimoniale din Vatican, funcţie din care, în principiu, se poate aştepta la o pălărie roşie.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


18 Sep 2008, 23:36
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
Mulţi alţi episcopi conlucrează urmându-l pe Sfântul Părinte, pentru a pune în aplicare noua orientare (care este, de fapt, vechea orientare, "reforma reformei") de la Vatican. Iată, de exemplu, ce scrie pe blogul său personal un preot francez trimis în Africa:
http://pageliasse.hautetfort.com/archiv ... benin.html

Deci, opoziţia episcopilor, deşi reală şi serioasă, trebuie considerată un fenomen mai degrabă izolat, care afectează mai mult Europa. Cu timpul, pe măsură ce Vaticanul va numi tot mai mulţi episcopi tineri, lucrurile vor reintra în făgaşul lor normal. De altfel, dacă ar fi să rezum "Summorum" la o singura idee principală, ar fi aceea că astăzi preoţii pot să oficieze şi sunt încurajaţi să oficieze, neîngrădiţi de nimeni, potrivit ritualului tradiţional roman. Cine nu observă progresele care s-au făcut în numai un an în această direcţie, înseamnă că e legat la ochi. Sau că e obişnuit să bâţâie din picioare.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


19 Sep 2008, 23:22
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
O veste minunată: este probabil ca Vaticanul să intervină cu un document de clarificare asupra "Summorum-ului", un fel de "norme de aplicare" ca să zic aşa, care va fi semnat în următoarele luni. Detaliile preconizate sunt mai mult decât optimiste: sunt entuziasmante, atâta cât pricep eu italiana (adică pe şchiopătatelea), deoarece sursa este în limba vernaculară a lui Dante.

Dacă e aşa, înseamnă că Rozariile înălţate din mii de suflete şi mâini rugătoare nu au fost în van. Dar, precum apostolul Toma, până nu văd aşa ceva scris în Acta Apostolica Sedis, nu cred !

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


14 Oct 2008, 23:28
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
Studiu foarte interesant despre actualitatea liturghiei tridentine în SUA.

Număr total de parohii în care se face Messa tridentină: 607

Dintre care:
CMRI (sedevacantistă): 44 (7%)
Diocezane plus FSSP: 292 (48 %)
Independente : 146 (24 %)
SSPV: 26 (4 %)
SSPX: 99 (17 %)

Observăm că, la mai puţin de 2 ani după Summorum, aproape jumătate dintre parohiile în care se face Liturghia Veacurilor sunt catolice diecezane (episcopii apelează frecvent la Ordinul Sacerdotal FSSP, care s-a desprins din SSPX după ce SS Ioan Paul al II-lea a decretat că sunt întrunite condiţiile excomunicării automate a Mons Lefebvre, a colaboratorului şi urmaşilor lui prin documentul Ecclesia Dei Afflicta).
Îmbucurător mai este un aspect: numărul liturghiilor diecezane depăşind de aproape 3 ori pe cele ale SSPX, nu se mai poate susţine că episcopii dispun liturghii tridentine numai acolo unde există SSPX, ca să "iasă la concurenţă" şi să le fractureze activitatea.
Altă observaţie: liturghiile valide, dar în afara Bisericii ale celor din SSPV, CMRI şi independenţi, care, împreună, nu sunt chiar cantitate neglijabilă. Recuperarea lor de către FSSP şi SSPX este o miză a pastoraţiei următorilor ani.

Sursa: http://www.traditio.com/nat.htm pagina 38

Principala observaţie este, însă, creşterea enormă a numărului total de parohii în care se jertfeşte potrivit uzului tridentin. După numai 5 ani de pontificat şi nici 2 ani de la actul de liberalizare, se poate spune că, astăzi, în lume, Liturghia Veacurilor nu mai este ceva exotic, ci că înnoirea Bisericii prin regăsirea tradiţiei este, deja, un fenomen. Să sperăm că a ajuns deja la o dinamică pe care sociologii ar numi-o "de tip avalanşă", astfel încât nu ar mai putea fi oprit de vreun alt papă care ar veni cu o orientare liberală ? Analiza situaţiei de peste un an va confirma, sau nu, această ipozteză.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


03 Iun 2009, 07:08
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj Re: Summorum Pontificum, 1 an de activitate
Astăzi se împlinesc doi ani de la intrarea în activitate a documentului Summorum Pontificum, prin care Sanctitatea Sa declara solemn că Liturghia Tridentină nu a fost niciodată abrogată. Prin acelaşi document s-a precizat că este permis preoţilor să celebreze Liturghia Veacurilor fără aprobarea nici unei autorităţi, întocmai cum le este permis să celebreze în ritul roman modificat. În sfârşit, capul Bisericii îi încuraja pe seminarişti să studieze comoara liturgică lăsată nouă de Dumnezeu, prin înaintaşii noştri.

În multe ţări (dintre care România, ca de obicei, nu face parte) roadele acestei auguste iniţiative sunt deja foarte vizibile. Mulţumiri tuturor episcopilor şi preoţilor care, în caritate creştină, au lucrat pentru ca Summorum Pontificum să ia formă în parohii şi în viaţa de credinţă. Fie ca Dumnezeu să îi aibă în paza Sa şi, prin persoana Vistierului Bunătăţilor, să-i răsplătească aşa cum numai El ştie.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


14 Sep 2009, 20:08
Profil WWW
Afişează mesajele de la anteriorul:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 11 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2  Următorul


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Realizat cu phpBB © phpBB Group.
Design Vjacheslav Trushkin.
Translation/Traducere: phpBB România