Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 824 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83  Următorul
Povestiri cu tâlc 
Autor Mesaj
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 14 Mar 2011, 14:08
Mesaje: 3846
Locaţie: Buzau-Romania
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Legenda lui Il Separatio

Codex Lugubrum (manuscris tipărit în 1535) a rămas una din cărţile anonime medievale interzise de către Vatican chiar şi în zilele noastre, anonimatul oferindu-i pe atunci autorului protecţie contra mâinii lungi a inchiziţiei. În paginile acestei lucrări apare un personaj de un simbolism atât de puternic, încât, odată problematizat ca şi concept, ar putea dărâma întreg eşafodajul esenţei noastre spirituale. Este vorba de Il Separatio, Separatorul.
Conform legendei, la începuturile timpurilor, odată cu separarea luminii de întunericul absolut s-a creat o graniţă. Această graniţă este entitatea Il Separatio, cel al cărui nume nu poate fi rostit, uneori supranumit şi Anonnimus (există chiar şi o statuie a lui Annonimus la Praga).
Codex Lugubrum redă povestea unui cavaler de origine nobilă pe nume Amantes, de fapt un asasin de profesie (acţiunea se petrece în secolul XII), plătit de regi şi aristocraţi pentru a-şi lichida duşmanii. Era renumit ca fiind unul din cei mai mari profesionişti ai vremii sale. Nu dăduse niciodată greş şi ucidea pe oricine, oricând, oricât de înaltă i-ar fi fost funcţia. El însă nu-şi alegea victimele, ci doar suma de bani cu care era plătit. Printre victimele sale se numărau regi, principi, ducese, inclusiv feţe bisericeşti marcante. Era plătit de veneţieni, genovezi - oricine îşi putea permite asta.
Acest mercenar are o revelaţie în jurul vârstei de 50 de ani. Îşi dă seama că unul din regii pe care îi omorâse era un om cumsecade, care doar îşi apărase poporul, şi nu şi-ar fi meritat moartea. Din acel moment, cavalerul asasin îşi schimbă mentalitatea. Rând pe rând, începe să se răzbune pe toţi cei care îi comandaseră crimele. Ajungând de la unul la altul, înţelege că un personaj foarte important pentru comanditarii ucigaşi era un călugăr bătrân care zăcea undeva într-o temniţă subterană, ale cărui teorii nu conveneau anumitor oameni sus-puşi. Amantes are puţin timp să-şi pună în aplicare planul de a-l salva pe călugăr, acesta urmând a fi tras pe roată în dimineaţa următoare. Pătrunde aşadar noaptea în temniţă cu ajutorul armelor, îl scoate la suprafaţă pe bătrânul rănit şi bolnav. Trebuie însă să se şi apere de soldaţi pe lângă faptul că îl duce în spate pe călugăr. Este însă rănit grav. Rănile nu sunt mortale, dar pierderea de sânge pe parcursul drumului îi poate cauza moartea. Nefiind nici un sat în apropiere, opreşte într-o pădure. Bătrânul îi spune „Dumnezeu să te binecuvânteze”, însă Amantes îi răspunde că nu are nevoie, fiindcă nu crede nici în rai nici în iad, şi că a făcut totul fiindcă aşa a decis el să acţioneze. Îşi ia rămas bun de la călugăr şi-i spune să-l lase să moară singur. Îşi înfige aşadar sabia aproape şi aşteaptă ca tot sângele să i se scurgă şi să moară. Între timp, călugărul dispare.
Atunci se deschide o gaură în pământ şi îşi face apariţia un demon foarte puternic, venit ca să şi-l adjudece pe Amantes. Demonul îi spune că a fost trimis să-l ia în iad cu toate onorurile, drept răsplată pentru numărul considerabil de crime comise. Amantes, cu mâna pe sabie şi cu un curaj fără margini, îi răspunde: „Să nu crezi ca o să aveţi o soartă uşoară cu mine, jos acolo. O să fac din oasele demonilor regelui tău palat.”
În acel moment apare şi îngerul luminii şi grăieşte către îngerul întunericului: „Nu este al vostru! Acest suflet a făcut în ultimii ani atâta bine încât a depăşit răul făcut în restul vieţii lui, iar Dumnezeu l-a iertat de toate păcatele. Va veni la noi în rai.” Dar îngerul întunericului se împotriveşte; şi amândoi îngerii scot săbiile.
Spre înfricoşarea acestora, exact în acea clipă se înfăţişează un personaj despre care îngerii ştiau, dar nu-l văzuseră niciodată. Conform scrierilor din Codex Lugubrum, doar două entităţi îl mai văzuseră înainte - Dumnezeu şi Lucifer - numai o singură dată. Acesta este Il Separatio, îmbrăcat într-o mantie cu glugă, de sub care nu i se zăreşte nici faţa, nici mâinile ori picioarele; legat la brâu cu o sfoară. Il Separatio face un singur semn şi pe loc cei doi îngeri se cutremură de spaimă. El le spune: „Greşiţi amândoi. Acest om a făcut atâta bine cât şi rău. Aşa că acum balanţa e echilibrată - nu-l veţi avea niciunul.”
Puterea absolută a lui Il Separatio face ca îngerii să dispară instantaneu. Acestea fiind spuse, i se adresează cavalerului cu următorul mesaj: „Ridică-te, căci nu mai ai nicio rană. Tu vei trăi cât vrei. Dacă ai să faci rău, nu contează. Balanţa se va compensa, căci se vor naşte alţii care vor face bine. Dacă vei decide să faci bine, tot nu contează, pentru că se vor naşte alţii care vor face rău. Tu nu mai exişti pentru acest univers. Trăieşte pe pământ cât vrei, până când această specie va dispărea. Te poţi muta oriunde vrei cu puterea minţii, chiar şi in locuri care nu există pe acest pământ. Când te vei sătura de tot, chiar şi după milioane de ani, cheamă-mă şi am să-ţi explic care este rostul nostru.”
Il Separatio s-a făcut atunci nevăzut şi, conform legendei, cavalerul trăieşte şi acum printre noi, încercând să înţeleagă mai departe ce e bine, ce e rău şi de ce.

Aceasta e marea întrebare a cărţii: de ce.

_________________
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


Ultima oară modificat de Dan-Anghel pe 23 Mar 2015, 07:16, modificat 1 dată în total.

16 Iun 2013, 15:16
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 14 Mar 2011, 14:08
Mesaje: 3846
Locaţie: Buzau-Romania
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Nimic nu este întâmplător

Gara e locul unde sufletul nu-şi poate găsi liniştea. Oamenii sunt preocupaţi de procurarea unui bilet, de sosirea trenului, iar înspre seară de găsirea unui loc mai comod pentru a-şi petrece noaptea. Trenurile veneau şi plecau. Gara devenea pustie şi din nou se umplea de mulţimea cuprinsă de grijile ei. Şi doar într-un singur loc al gării nu se schimba nimic. Într-un colţişor al sălii de aşteptare se încălzea o bătrânică. Toată în negru. Uscăţică. Îngreboşată. Alături o legătură ciudată. La sigur că nu avea mâncare în ea, că de altfel bâtrăna măcar o dată, dar s-ar fi atins de ea.După înfăţişrea acelei legături, se putea presupune că se ascunde în ea o icoană şi o un colţişor al unei broboade de schimb, probabil pentru "moarte". Mai mult nu avea nimic.Afară să lăsa amurgul. Cei din sala de aşteptare au început să se pregătească pentru a petrece noaptea în condiţiile existente. Cineva îşi pregătea un loc mai comod. Cineva încerca să aranjezele bagajele în aşa mod, ca să nu fie o pradă pentru hoţi. Dar bătrânica aşa şi nu se mişca. Nu, ea nu dormea. Avea ochii deschişi, dar indiferenţi faţă de ceea ce se petrecea în jur. Umerii ei tresaltau încet, de parcă de la înăbuşirea unui plâns ascuns pentru cei din jur. Abea mişca degetele şi buzele, de parcă însemnând în taină pe cineva cu semnul crucii în rugăciunea sa.Nu căuta salvare de la slăbiciunea sa, nu încerca să atragă vreo atenţie şi nu se mişca de la locul său. Doar uneori întorcea capul spre intrare, şi cu smerenie tăcută îl lăsa în jos, de parcă pregătindu-se pentru un răspuns definitiv. Noaptea grea de la gară a rămas în urmă. Dar dimineaţa a găsit-o pe bătrână în aceeaşi poziţie, tăcută şi sleită de puteri. Răbdătoare în suferinţa sa, nici nu a încrecat măcar să aţipească. Către amează în apropierea ei s-au făcut comozi o tânără mamă şi doi copilaşi ai ei, de doi şi trei anişori. Copii ca copii, mâncau, se zbenguiau şi chiar au încercat să o incadreze pe bătrânică în jocul lor. Unul din puşti s-a atins de poalele paltonului negru. Bătrânica a întors capul şi a privit de parcă acum a descoperit lumea din jur. Această atingere a copilului de parcă a întors-o la viaţă, ochii i-a atins o căldură ascunsă şi a zâmbit, iar mâna cu blândeţe a atins creştetul copilaşului.Mama copilaşului a vrut să-i şteargă năsucul copilului şi s-a întâlinit cu privirea plină de aşteptare a bătrânei: «Mamă, dar pe cine aşteptaţi? La ce oră aveţi trenul?»Întrebarea a găsit-o nepregătită pe bătrână. De parcă brusc şi-a pierdut echilibrul, a oftat adânc, după care abea a scos din sine cuvintele îngrozitoare: «Fiico, nu am eu nici un tren!». Şi de parcă a devenit şi mai gheboasă.Vecina cu copiii a înţeles că ceva nu e în regulă şi apropiindu-se mai mult de bâtrânică a implorat-o : «Mamă, speneţi-mi ce aţi păţit?! Vă rog să-mi spuneţi! Speneţi-mi, mamă, – şi din nou şi din nou se adresa bătrânei. – Mamă, poate vă este foame? Luaţi, vă rog!»Şi i-a întins un cartof fiert. Şi imediat fără a o întreba a acoperit-o cu un şal pufos. Copilul i-a întins şi el cartoful ce-l mâncase singur până acum. «Mănâncă, bunicuţo».Bătrâna a cuprins copilul şi a atins bucăţica dată de copil de buze. «Îţi mulţumesc, scumpul meu», – abea a şoptit ea. Se simţea că abea se mai reţine ca să nu plângă... Şi brusc de parcă toată durea sa a răbufnit în acesat spaţiu al gării: «Doamne! Iartă-l te rog!» – abea a mai putut şopti ea şi s-a strâns de parcă într-un ghem şi mai mic, acoperindu-şi faţa cu palmele.Se clătina de pe o parte pe alta şi prin bocetul greu abea se desluşea: «Fecioraşul, fecioraşul... Dragul meu...unicul meu fiu... Cel mai drag... Soarele meu de vară...vrăbiuţa mea cea fară de astâmpăr.... m-a adus....şi m-a lăsat».A tăcut puţin şi făcându-şi semnul crucii, a spus: «Doame, iară-l pe el, Doamne!».Şi nu mai avea puteri nici să vorbească şi nici să mai plângă de la deznădejdea care o cuprinse. «Copilaşilor, ţineţi-vă de bunicuţă», a comandat femeia şi s-a îndreptat înspre ghişeul de bilete.«Oameni buni! Ajutaţi-mă! Am nevoie de un bilet! Să o iau pe acea bătrână, – a spus arătând spre colţul sălii de aşteptare. – Îmi va fi mamă! Trenul meu pleacă acum!».În puţin timp au ieşit către trenul care-i aştepta, însoţiţi de ochii înlacrimaţi ai pasagerilor adunaţi în gară. «Iată, copilaşii mei dragi, am găsit-o pe mama mea, iar voi pe bunica», – de parcă radiind de bucurie, le explica copiilor. Cu o mână o ţinea pe bătrână, cu cealată – geanta şi copiii. Eu îi priveam şi mă rugam încet Domnului pentru această întâlnire. Ciudat, dar majoritatea celor cărora le-am relatat aceasă istorie, martoră la care am fost în gara oraşului Kurgan, nu cred că omul poate în câteva minute să ia o astfel de hotărâre.Nu am ca scop să-i conving şi nici nu încerc să le explic ceva. Fiecare trebuie să simtă singur. Dar de fapt şi cum ai putea explica, că uneori inima noastră are nevoie de o clipă, ca să ia o hotărâre, desigur dacă şi inima e vie şi deshisă dragostei de Dumnezeu şi oameni.

_________________
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


Ultima oară modificat de Dan-Anghel pe 24 Mar 2015, 07:25, modificat 1 dată în total.

09 Iul 2013, 05:58
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 14 Mar 2011, 14:08
Mesaje: 3846
Locaţie: Buzau-Romania
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Povestea coruptiei pe intelesul tuturor

Intr-o dimineata, stapanitorul unei cetati fu trezit de niste strigate care se auzeau din piata: „Hai la mere! Mere dulci cum n-ati mai gustat!”. Ridicandu-se indispus din pat si privind pe fereastra vazu un targovet ce vindea, intr-adevar, mere, inconjurat de o multime de musterii. „Trebuie sa fie tare bune merele alea”, isi spuse imparatul cetatii si, facandu-i-se pofta, il chema pe primul sau sfetnic si ii porunci: „Ia cinci galbeni si mergi in piata sa cumperi mere de la targovetul acela”. Primul sfetnic il chema pe paharnic si ii spuse: „Uite patru galbeni, du-te si cumpara mere de la targovetul din fata cetatii”. Paharnicul se adresa, la randul sau, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care sa cumperi mere de la targovetul acela”. Stolnicul il chema pe primul strajer ii dadu doi galbeni si il trimise in piata. Acesta dadu un galben unui strajer din subordine, iar acela se duse la targovet si ii lua la rost: „Hei, ce tot strigi asa? Ai tulburat somnul imparatului, iar drept pedeapsa mi-a poruncit sa-ti confisc caruta asta cu mere”. Zis si facut.
Intors la seful sau, strajerul se lauda: „Am facut un targ nemaipomenit. Cu un galben am cumparat o jumatate din caruta cu mere a targovetului”. Primul strajer merse la stolnic: „M-am targuit si, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat, am reusit sa cumpar un sac cu mere!”. Stolnicul, repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolba intreaga cu mere”. Paharnicul dosi jumatate din cantitate si apoi merse la primul sfetnic: „Iata, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumatate de tolba cu mere”. Iar primul sfetnic se infatisa dinaintea imparatului si glasui: „Maria ta, iata, am indeplinit porunca. Numai ca de acei cinci galbeni n-am reusit sa targuiesc decat cinci mere”.

Imparatul musca dintr-un mar si cugeta: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Si, cu toate astea, targovetul acela are o multime de cumparatori. Inseamna ca lumea o duce bine, are bani. ia sa maresc eu birurile!”

_________________
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


Ultima oară modificat de Dan-Anghel pe 25 Mar 2015, 07:30, modificat 1 dată în total.

29 Iul 2013, 14:50
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 14 Mar 2011, 14:08
Mesaje: 3846
Locaţie: Buzau-Romania
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Un delfin inimos

Pelorus Jack a fost un delfin - delfinul lui Risso pentru a fi mai exacti. El a fost probabil cel mai vestit delfin dupa Flipper, o vedeta de televiziune. Totusi, Flipper a fost un delfin dresat, al carui caracter poate fi regasit in alti delfini dresati, pe cand Pelorus Jack a fost un delfin salbatic care a trait in Noua Zeelanda.
In 1888 Pelorus Jack si-a inceput lucrul sau de o viata ca pilot. Nimeni nu l-a dresat pe Pelorus Jack si totusi el stia ca putea sa ghideze vapoare prin apele cu vartejuri prin canalul inselator de 3 km intre 2 insule ale Noii Zeelande. Timp de 24 de ani Pelorus Jack a condus vapoarele prin acel canal. Asa de mare a ajuns faima lui Jack incat Marck Twain si Rudyard Kipling, doi scriitori de renume , au calatorit in noua Zeelanda numai ca sa treaca prin canalul respectiv. Ei au vrut sa-l vada pe delfin si sa se alature celor care strigau "Vine Pelorus Jack!"

Pentru a-si indeplini misiunea, Pelorus Jack statea la intrarea in canal pana cand se apropia vreo nava. Apoi el inota cu multa atentie in fata vasului conducand-o pe o cale sigura. Cand vasul iesea in siguranta din canal, Jack se reintorcea la gura canalului pentru a astepta urmatoarea nava.
In 1904 guvernul Noii Zeelande a proclamat o lege prin care-l proteja pe Pelorus Jack.Amenda pentru vatamarea delfinului era de 100 de lire sterline. Dar in 1912 Pelorus Jack a disparut. Nimeni nu stie ce s-a intamplat.
Pelorus Jack nu a cerut niciodata recompensa, nu a facut greva sau nu a intarziat la serviciu. El a stat la datorie timp de 24 de ani. Ce ajutor incredibil a putut fi! Singurul pilot de incredere, in afara de Pelorus Jack, este acela pe care Isus ni l-a dat pentru a ne conduce prin apele cu vartejuri ale vietii: Duhul Sfant. El si-a indeplinit datoria pentru mai mult de 24 de ani si va continua sa ne conduca pentru totdeauna. Poti sa te bazezi pe El.

_________________
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


Ultima oară modificat de Dan-Anghel pe 26 Mar 2015, 07:15, modificat 1 dată în total.

24 Feb 2014, 09:01
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 14 Mar 2011, 14:08
Mesaje: 3846
Locaţie: Buzau-Romania
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Poveste cu un înţelept şi inelul lui

Trăia pe vremuri un înţelept, cum astăzi nu se mai fabrică.Nu era foarte bătrân, dar îl ducea mintea şi ştia să vorbească pe limba tuturor şi multora le dăduse soluţii pentr problemele lor.. Într-o zi, la el veni şi un tânăr. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ca mai toţi cei de vârsta lui, cu vise mari şi reuşite încă puţine. De aceea, nu trebuie să ne mirăm că problema lui era lipsa de încredere în sine.

- Înţeleptule, spuse el, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi încep să cred că nu voi putea fi niciodată în stare de ceva folositor. Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?

Înţeleptul se uită la el cu înţelegere, dar nu-l trimise să-şi cumpere o carte din aceea şmecheră, de autoeducare: cum să-ţi faci un milion de prieteni şi cum să fii cel mai tare din parcare, în doar 10 paşi. În schimb, îşi scoase inelul de pe deget şi i-l întinse: Te ajut dacă mă ajuţi şi tu. Am mare nevoie de bani şi te-aş ruga să mergi în târg să vinzi bijuteria aceasta. Dar să nu accepţi pe ea mai puţin de un ban de aur.

Zis şi făcut. Tânărul plecă în târg. Ajuns acolo, arătă inelul tuturor celor întâlniţi în cale. Deşi mulţi se arătară interesaţi, niciunul nu-i oferi pe el mai mult de un ban de aur. Dimpotrivă, cum le pomenea preţul minim, cei mai mulţi râdeau sau se strâmbau, şi dispăreau rapid în mulţime. Unul chiar îl acuză că vrea să-l escrocheze, încercând să-i vândă la un preţ atât de mare o bijuterie ce pare atât de banală. După multe ore, tânărul se-ntoarse la înţelept, trist că-l va dezamăgi pe acesta şi supărat că nu va primi soluţia la propria-i problemă.

- Îmi pare rău, spuse el cu capul plecat. Nimeni nu a vrut să-mi ofere mai mult de unul, doi bănuţi de argint. Nici vorbă de vreun ban de aur. N-am reuşit să-i conving de valoarea inelului. Dar de unde ştii care e valoarea lui? întrebă înţeleptul. Din câte ştiu, nu te pricepi la bijuterii şi, dacă nu ţi-aş fi spus eu cam cât face, l-ai fi dat primului cumpărător. Ca să ne dăm seama cine greşeşte, dă o fugă la bijutier şi roagă-l să-l evalueze. Dar să nu i-l dai, indiferent cât îţi oferă pe el.

Tânărul plecă la bijutier. Acesta luă inelul, îl studie cu atenţie şi cu lentila tradiţională. Îl puse jos şi-i spuse tânărului că erau vremuri grele şi, chiar dacă inelul făcea mai mult, nu-i putea oferi mai mult de 58 de bani de aur. Nici n-o să-ţi vină să crezi ce faţă şocată făcu tânărul. Eşti sigur?, întrebă el năucit. Sunt foarte sigur. Mă ocup de aşa ceva de mulţi ani şi recunosc imediat o podoabă de valoare, răspunse bijutierul.

Eroul nostru se-ntoarse iar la stăpânul inelului. Îi povesti tot. E inutil să vă reproduc vorbele înţeleptului. Sunt convins că deja le-aţi gândit şi voi. Şi la oameni e ca la bijuterii. E nevoie de un cineva cu adevărat interesat de ei pentru a le vedea adevărata valoare. Oamenii din târguri caută doar chilipiruri şi nu-şi imaginează că ceilalţi ar avea ceva important de vândut. Dar nu oferta lor stabileşte valoarea. De aceea, caută-i pe cei care sunt în stare să vadă în tine ce ai bun şi deosebit în tine şi nu te lăsa convins că nu valorezi nimic, doar pentru că nişte trecători nu sunt dispuşi să dea mulţi bani pe tine.

_________________
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


Ultima oară modificat de Dan-Anghel pe 27 Mar 2015, 07:36, modificat 1 dată în total.

20 Mar 2014, 14:30
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 14 Mar 2011, 14:08
Mesaje: 3846
Locaţie: Buzau-Romania
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Operatorul de pod

Se spune că era o dată un bărbat care lucra ca operator de pod, într-un mic orășel. Peste acel pod trecea o linie de cale ferată, iar slujba operatorului era aceea de a ține podul ridicat, astfel încât, vapoarele să poată trece. Iar când se apropia vreun tren, el trebuia să dea semnalul și să coboare podul.

Într-o sâmbătă însorită, omul și-a adus cu el băiețelul de 7 ani, ca să stea împreună cu el. Băiatul avea voie să meargă pe lângă râu, să se joace în apă, să arunce pietre în apă, să prindă fluturi sau să prindă pește.

Pe la prânz, urma să treacă un tren. Omul a început pregătirile pentru coborârea podului, astfel încât, trenul să poată circula în siguranță peste râu. Privind spre pod, a zărit un copil cățărat pe pilonul de sub pod. Se juca exact pe locul unde podul urma să coboare. Privind mai atent a realizat îngrozit că acel copil era chiar fiul său. Disperat, a strigat la el, dar sunetul trenului care se apropia îi acoperea vocea. Știa că trebuie să ia o decizie rapidă. Dacă lăsa podul jos, fiul său va muri. Dacă nu îl cobora, atunci toți oamenii din tren vor muri pentru că trenul va cădea în râu. Era o chestiune deja, de câteva secunde.

Urlând în agonie, omul a împins maneta de coborâre a podului chiar în momentul în care trenul a ajuns în dreptul său. Fiul său a murit pe loc.

În timp ce trenul trecea, oamenii zâmbeau pe la geamuri și îi făceau cu mâna omului de la pupitru de comandă și nu înțelegeau de ce acesta stătea cu capul plecat. Era zdrobit de durere.

_________________
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


Ultima oară modificat de Dan-Anghel pe 28 Mar 2015, 07:35, modificat 1 dată în total.

25 Apr 2014, 14:28
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 29 Mai 2006, 20:04
Mesaje: 264
Locaţie: in Inima Mariei
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Au fost odată doi artişti cărora s-a cerut să ilustreze pacea, descriind o scenă paşnică.
Pacea interioara


Primul artist a desenat o imagine frumoasă de la tară, dintr-o zi caldă de primăvară. Un soare blând iluminează iarba verde. O casă de tară pitorească si vitele adunate pe lângă ea sunt scăldate de căldura zilei. Un fermier se plimba liniştit în urma plugului si a cailor, pregătind câmpul pentru primăvară. Această imagine redă frumusetea şi liniştea.
Al doilea artist a abordat subiectul altfel. El a pictat o stâncă maiestuoasa. Copaci ciudaţi, contorsionati timp de ani de zile de către furtuni, apar din coastele stâncilor. Nori negri se târăsc la înălţime mică, ameninţători, iar dâre de trăsnet brăzdează cerul încruntat. Pictura arăta violenţă, haos şi furie. Dar pe măsură ce o priveai, ceva ieşea în evidentă. Acolo – într-una din crevasele muntelui stâncos, adăpostit de vânt şi ploaie – apărea un cuib cu două păsări mici. Aparent nepreocupate de furtuna care amenintă, ele se arătau calme, liniştite şi pline de pace, aşteptând cu răbdare să treacă vijelia.

Şi, oare, nu se întâmplă la fel în viaţa noastră? Poate că ne dorim, într-adevăr, să fim înconjurati de pace, dar furtunile sunt cele care vin asupra noastră. Problemele, presiunile, ameninţă să prindă în vârtejul lor pacea noastră sufletească. Numai că pacea interioară nu trebuie să plece în momentul în care circumstantele exterioare se schimbă.

Ea trebuie să fie clădită pe convingerea că furtuna va sfârşi prin a trece, că vom supravietui şi vom deveni mai puternici datorită ei şi că, până atunci, nu suntem, totusi, singuri.

_________________
'Nu mai privi lumea cu repulsie si frica, infrunta cu curaj tot ceea ce zeii iti ofera.'
'Nimic nu ar fi infricosator daca ar fi cunoscut.'
'Obisnuinta de a ezita distruge obisnuinta de a fi hotarat.'

http://nemuritorii-carpatini.blogspot.com


03 Mai 2014, 20:59
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 29 Mai 2006, 20:04
Mesaje: 264
Locaţie: in Inima Mariei
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
„Dacă, Rudyard Kipling”

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!

_________________
'Nu mai privi lumea cu repulsie si frica, infrunta cu curaj tot ceea ce zeii iti ofera.'
'Nimic nu ar fi infricosator daca ar fi cunoscut.'
'Obisnuinta de a ezita distruge obisnuinta de a fi hotarat.'

http://nemuritorii-carpatini.blogspot.com


Ultima oară modificat de Jacques pe 24 Mai 2014, 00:04, modificat 1 dată în total.

24 Mai 2014, 00:01
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 29 Mai 2006, 20:04
Mesaje: 264
Locaţie: in Inima Mariei
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Anti-Dacă (după Rudyard Kipling)

De poţi să faci pe prostul când altul te repede
Făcând-o pe deşteptul şi c-un cuvânt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De nu amâni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfânt şi de-nţelept,

De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel;

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,
Tu dându-le la dracu', poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un câştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărâre, plecându-te ca servii,
Când toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stând în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dânşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pământul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întâiul, dar niciodată OM.

_________________
'Nu mai privi lumea cu repulsie si frica, infrunta cu curaj tot ceea ce zeii iti ofera.'
'Nimic nu ar fi infricosator daca ar fi cunoscut.'
'Obisnuinta de a ezita distruge obisnuinta de a fi hotarat.'

http://nemuritorii-carpatini.blogspot.com


24 Mai 2014, 00:02
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 14 Mar 2011, 14:08
Mesaje: 3846
Locaţie: Buzau-Romania
Mesaj Re: Povestiri cu tâlc
Stropul de roua



In timp ce soarele se inalta deasupra orizontului , stropul de a inceput sa isi dea seama de lumea care il inconjura.Era asezat pe o frunza, bucurandu-se de lumina soarelui pe care , la randul lui , o reflecta cu toata puterea din micuta lui oglinda.Mandru de frumusetea lui pura , se simtea in al noulea cer.In preajma lui erau alti stropi , unii invecinati pe aceeasi frunza, alti ceva mai indepartati prin ramurile copacului.Stropul de roua se gandea ca el era , desigur, cel mai frumos dintre toti.
"Ah , ce bine este sa fii un strop de roua ! "
Dupa o vreme vantul s-a intetit , iar frunza in care se adapostise a inceput sa se cutremure din ce in ce mai tare.O teama de nedescris a pus stapanire pe stropul de roua in vreme ce se rostogolea , inevitabil , catre marginea frunzei , spre un univers cu totul necunoscut.De ce trebuia sa se intample asa ceva ? Pana acum totul fusese aproape perfect ! Se simtise in siguranta si se parea ca asa va fi o vesnicie.De ce lucrurile trebuiau sa se schimbe ? De ce ? De ce ?
In cele din urma stropul a ajunse la capatul lumii , pe marginea frunzei.Panica il strabatea peste poate.Isi imagina cum va fi strivit in cadere si se va risipi in mii de bucatele.Ziua abia incepuse si totul parea sa se termine atat de repede ! Nu era drept ! Viata parea sa nu mai aiba nici un sens.Incerca , din toate puterile , sa se agate de frunza, dar lupta lui era sortita pierzaniei.
Dupa cateva clipe , vrand-nevrand , s-a lasat in voia gravitatiei .Desprins de frunza , a inceput sa cada in hauri , in jos, mereu mai in jos.Dintr-o data , si-a dat seama ca dedesuptul lui se intindea o enorma oglinda.Putea chiar sa intrezareasca in ea reflectia propriei sale fiinte.Se prabusea aproape , mereu mai aproape ...
Fara sa inteleaga cum si cand , frica i s-a transformat intr-o infinita bucurie in vreme ce se contopea in nemarginirea de ape a lacului.Stropul de roua nu mai exista , dar nici nu murise.

Devenise o parte a intregului.

_________________
Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


Ultima oară modificat de Dan-Anghel pe 01 Apr 2015, 06:51, modificat 1 dată în total.

14 Iun 2014, 08:11
Profil
Afişează mesajele de la anteriorul:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 824 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83  Următorul


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Realizat cu phpBB © phpBB Group.
Design Vjacheslav Trushkin.
Translation/Traducere: phpBB România